sâmbătă , mai 27 2017 10:03
Ecranul de start / Actiune / American Ultra 2015

American Ultra 2015

American Ultra 2015, Mike Howell (Jesse Eisenberg) este un drogat ce locuieşte în micuţul oraş Liman, West Virginia, acolo unde lucrează ca vânzător şi plănuieşte să o ceară de soţie pe iubita lui, Phoebe Larson (Kristen Stewart), însă eşuează mereu în a găsi momentul perfect. El este incapabil din punct de vedere psihologic de-a părăsi oraşul Liman, având nişte atacuri de panică inexplicabile de fiecare dată când încearcă acest lucru – cel mai recent fiind atunci când a dorit să se ducă în Hawaii pentru a o cere de soţie pe Pheobe.
Între timp, în Langley, Virginia, agentul CIA Victoria Lasseter (Connie Britton) află că singurul supravieţuitor al programului eşuat denumit Ultra urmează a fi eliminat de către rivalul ei, Adrian Yates (Topher Grace). Proiectul lui a reuşit acolo unde al ei a eşuat, iar acum a ordonat uciderea agentului Ultra. Acest agent este, fără ştiinţa lui, chiar Mike! Simţind că este de datoria ei să-l protejeze pe Mike, care crede că e un simplu om ce încearcă să-şi trăiască viaţa, Lasseter se duce în Liman şi îl „activează” pe acesta prin intermediul unor cuvinte cheie secrete.
Din cauza abuzului de droguri, Mike nu înţelege semnificaţia cuvintelor respective, iar ea pleacă resemnată şi frustrată. Mike descoperă doi oameni de-ai lui Yates care încearcă să-i pună o bombă la maşină, iar apoi aceştia îl atacă, dar cumva reuşeşte să-i omoare el cu destulă uşurinţă. Îngrozit, el o sună pe Pheobe şi se reunesc exact înainte ca poliţia să sostească şi să-i aresteze pe amândoi pentru aparentele omoruri.
Urmăreşte online filmul American Ultra 2015 (Agent Descoperit), cu subtitrare în Română şi calitate HDRip.


Server Ok


Server Up2stream


Server OpenLoad


Server VideoMega


About admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *