sâmbătă , septembrie 23 2017 2:08
Ecranul de start / Filme 2015 / Demonic 2015

Demonic 2015

Demonic 2015, Nişte crime macabre se petrec într-o casă abandonată din Louisiana acolo unde trei fete studente sunt descoperite moarte. Detectivul Mark Lewis (Frank Grillo) examinează scena crimei şi descoperă un supravieţuitor şocat, John (Dustin Milligan), iar apoi sună pentru a cere întăriri. Câteva maşini de poliţie sosesc apoi la casa respectivă, iar alături de ele vin şi o ambulanţă şi un psiholog, Dr. Elizabeth Klein (Maria Bello).
Ea discută cu John şi acesta îi spune că o şedinţă de spiritism pe care au făcut-o cu toţii în casa respectivă a decurs foarte urât şi a atras atenţia mai multor spirite, inclusiv cel pe care el l-a identificat ca fiind mama lui decedată, şi că alţi doi membri din grupul lor, printre care iubita lui însărcinată şi fostul ei iubit, sunt încă dispăruţi şi de negăsit. După aceea, evenimentele filmului se schimbă de mai multe ori din trecut în prezent, pe măsură ce interogarea lui John decurge şi acesta rememorează momentele teribile prin care au trecut.
Pe de-o parte îi avem pe John şi pe Dr. Klein discutând despre evenimente, iar pe de altă parte sunt ofiţerii de poliţie care anchetează cazul şi care au găsit nişte casete video în casa respectivă ce conţin imagini. De asemenea, sunt prezentate şi momentele care s-au petrecut cu adevărat (deseori filmate cu camera video în stil amator) şi care i-au avut în centrul atenţiei pe John şi ceilalţi cinci vizitatori. Acolo sunt incluse şi câteva evenimente ce ţin de paranormal.
Urmăreşte online filmul Demonic 2015, cu subtitrare în Română şi calitate HD.


Server Ok


Server Videoapi


Server VideoMega


About admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *