sâmbătă , octombrie 21 2017 9:30
Ecranul de start / Biografic / Legend – Gangsteri de Legenda

Legend – Gangsteri de Legenda

Legend – Gangsteri de Legenda, Reggie Kray (Tom Hardy) este un fost boxer care a devenit o parte importantă din lumea interlopă a anilor ’60 din Londra. La începutul filmului, fratele geamăn al lui Reggie, Ronald (interpretat tot de către Tom Hardy), este internat într-o instituţie de psihiatrie din cauza instabilităţi psihice şi a violenţei patologice. Reggie reuşeşte să tragă sforile necesare pentru ca fratele lui să fie eliberat mai devreme, iar acesta primeşte aprobarea de-a părăsi instituţia. Cei doi fraţi îşi unesc apoi forţele pentru a controla o mare parte a activităţii infracţionale din Londra.
Una dintre primele lor tentative este aceea de-a prelua controlul asupra unui club de noapte pe care-l obţin prin extorcare de fonduri şi violenţă sălbatică. Cu toate că Reggie reuşeşte să lege o relaţie romantică împreună cu frumoasa Frances (Emily Browning), sora unuia dintre partenerii lui de mătrăşenii, şi ajunge într-un final să se însoare cu ea, el este arestat şi întemniţat pentru o mai veche infracţiune de care nu poate să scape.
În timp ce Reggie este la închisoare, problemele psihice ale lui Ronald şi violenţa conduc spre o serie de probleme şi în afacerea clubului de noapte. Clubul este aproape de-a fi închis deoarece îşi alungă mai toţi clienţii şi manageriază treburile foarte prost. După eliberarea lui Reggie, cei doi fraţi sunt abordaţi de către un sindicat criminal din Statele Unite ale Americii, condus de Angelo Bruno din Philadelphia, care vrea să pătrundă pe „piaţa” londoneză şi să facă profiturile jumătate-jumătate în schimbul protecţiei din partea celor doi fraţi.
Urmăreşte online filmul Legend – Gangsteri de Legendă (2015), cu subtitrare în Română şi calitate HD.


Server Ok


Server OpenLoad


Server VideoMega


About admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *