marți , iulie 25 2017 12:27
Ecranul de start / Aventura / The Way – Drumul 2010

The Way – Drumul 2010

The Way – Drumul 2010, Thomas Avery (Martin Sheen) este un oftalmolog american care se duce în Franţa după moartea băiatului său adult, Daniel (Emilio Estevez), ce a fost ucis pe munţii Pyrenees în timpul unei furtuni pe când se afla pe Camino de Santiago (the Way of St. James), o rută de pelerinaj a catolicilor pentru a ajunge la Catedrala Santiago de Compstela aflată în Calicia, Spania. Scopul iniţial al drumului lui Tom este acela de-a recupera cadavrul fiului său.
Cu toate acestea, într-un mix de durere şi omagiu adus băiatului său, Tom hotărăşte să pornească şi el pe cărarea antică spirituală unde fiul său şi-a pierdut viaţa şi ia alături de el cenuşa lui Daniel. Pe când merge pe Camino, Tom se întâlneşte cu alte persoane din toate colţurile lumii, fiecare dintre ei aflându-se în căutarea unui răspuns cu privire la semnificaţia vieţilor lor. El se împrieteneşte înspecial cu trei persoane ce se află în pelerinaj.
Joost (Yorick van Wageningen) este un bărbat supraponderal din Amsterdan care spune că a ales să meargă pe acest drum ca să piardă în greutate şi să fie pregătit pentru nunta fratelui său şi, de asemenea, să fie mai pe placul soţiei sale. El este un tip prietenos care începe primul drumul alături Tom. Sarah (Deborah Kara Unger) este o femeie din Canada ce a plecat din cauza soţului abuziv şi Jack (James Nesbitt), un scriitor irlandez care a avut un vis din copilărie pe care nu l-a îndeplinit niciodată.
Urmăreşte online filmul The Way – Drumul 2010, cu subtitrare în Română şi calitate HD.


Server Ok


Server OpenLoad


About admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *