marți , noiembrie 21 2017 2:29
Ecranul de start / Animatie / Sausage Party – Petrecerea Carnatilor

Sausage Party – Petrecerea Carnatilor

Sausage Party – Petrecerea Carnatilor, Într-un supermarket numit Shopwell’s, măncărurile şi alte mărfuri de acolo venerează clienţii umani pe care îi consideră drept zeii care îi vor duce „dincolo” atunci când sunt cumpărate. Printre alimentele de acolo se află şi un cârnat pe nume Frank care visează să trăiască împreună cu iubita lui crenvurşt, Brenda, în Marea Lume de Dincolo unde să îşi poată în sfârşit consuma relaţia. Frank locuieşte într-un pachet împreună cu doi prieteni foarte buni pe nume Barry şi Carl, care la rândul lor vor să ajungă în Lumea de Dincolo.
Pachetele în care se află Frank şi Brenda sunt alese de un client pentru a părăsi supermarketul, dar bucuria lor este întreruptă de un muştar care a fost returnat şi care le spune celor doi că lumea pe care o cred ei nu există şi înainte de-a se sinucide, muştarul îi spune lui Frank să viziteze o sticlă de lichior pe nume Firewater care se spune că ar şti despre Marea Lume de Dincolo, iar acesta le poate spune adevărul. Moartea acestuia creează o coliziune accidentală care rezultă în căderea din coşul de cumpărături a lui Frank, Brenda şi altor câtorva alimente.
Împreună cu restul alimentelor evadate, Frank încearcă să verifice dacă avertismentul muştarului a fost unul întemeiat şi se îndreaptă către lichior. În timp ce restul se întâlnesc cu o taco lesbiană pe nume Teresa, care are o pasiune faţă de Brenda, Frank ajunge la Firewater şi acesta îi povesteşte despre cum alimentele cumpărate sunt mâncate de oameni, iar povestea cu Marea Lume de Dincolo a fost inventată pentru ca alimentele din magazine să nu ştie despre soarta tragică pe care o vor avea.
Urmăreşte online filmul Sausage Party 2016 (Petrecerea Cârnaţilor), cu subtitrare în Română şi calitate HD.


Server Ok


Server OpenLoad


About admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *